COD GALBEN: 09-03-2021 ora 10 Intre 10 martie, ora 03:00 - 11 martie, ora 06:00 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent in ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă local consistent;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Treizeci de protestatari şi doi membri ai forţelor de ordine au avut nevoie de asistenţă medicală luni la Sofia după ce un grup de manifestanţi a încercat să intre într-o clădire guvernamentală din capitala bulgară, pe fondul protestelor care au avut loc în ultimele zile în Bulgaria în legătură cu criza apei din oraşul Pernik, a anunţat Ministerul bulgar de Interne, transmit dpa şi BTA.

Manifestanţii au aruncat cu sticle în forţele de ordine şi au distrus uşa de la intrarea principală în Ministerul Dezvoltării Regionale, iar poliţia a recurs la gaze lacrimogene.

Se fac cercetări pentru a se stabili identitatea celor care au provocat tensiuni în cursul protestelor, a menţionat Ministerul de Interne.

Protestul a fost organizat de partidul Vazrajdane (Renaşterea) şi se crede că majoritatea participanţilor sunt locuitori din Pernik (vest), unde de două luni apa este raţionalizată, după ce s-a aflat că rezervele locale de apă potabilă au scăzut la un nivel critic.

Această criză precum şi scandalul importurilor de deşeuri periculoase din Italia au dus la mijlocul lui ianuarie la demisia ministrului mediului Neno Dinov, care a fost acuzat de gestiune frauduloasă şi arestat.

Conform unui controversat sistem de import de deşeuri care s-ar afla sub investigaţie şi în Italia, Bulgaria a importat reziduuri în vederea arderii lor în termocentralele sale, ceea ce a contribuit la creşterea poluării.

Luni, procuratura generală a anunţat că fostul CEO al companiei de apă din Pernik, Ivan Vitanov, şi fostul primar interimar Sevdelina Kovaceva au fost reţinuţi la rândul lor pentru 72 de ore, sub acuzaţia de gestiune frauduloasă şi respectiv abuz în serviciu.

Problema apei a dus şi la o moţiune de neîncredere în guvern, care este programată pentru miercuri.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Sursa foto: www.bta.bg

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.