Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dieta (camera inferioară poloneză), dominată de conservatorii naţionalişti, a aprobat joi controversata lege destinată să-i pedepsească pe judecătorii care contestă reformele judiciare promovare de actualul guvern de la Varşovia, dar care sunt criticate de Bruxelles şi de Curtea de Justiţie a UE, potrivit AFP.

Textul, care fusese respins de Senat a fost aprobat definitiv de 234 de deputaţi conservatori, contra 211 voturi ale opoziţiei şi nouă abţineri. El mai trebuie aprobat de preşedintele Andrzej Duda, el însuşi provenind din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere şi susţinător al reformelor în curs.

Proiectul de lege a fost pregătit şi votat în regim de urgenţă de către PiS, ca reacţie la decizii ale Curţii de Justiţie a UE (CJUE) şi Curţii Supreme poloneze care contestă anumite părţi ale reformelor judiciare controversate, aflate la originea conflictului.

În timp ce guvernul afirmă că aceste reforme sunt destinate să lupte împotriva corupţiei, opoziţia acuză PiS că vrea să "pună botniţă" magistraţilor contestatari şi invocă o "lovitură de stat".

Comisia Europeană a cerut Varşoviei să suspende introducerea textului şi să consulte experţi internaţionali.

Comisia de la Veneţia, organ al Consiliului Europei însărcinat cu probleme ale statului de drept, a considerat de asemenea că acest text "subminează independenţa judiciară" şi a recomandat Parlamentului polonez "să nu aplice amendamentele propuse şi să găsească alte soluţii".

În acelaşi timp, Curtea Supremă poloneză, reunită în şedinţă lărgită, a repus în discuţie unul din fundamentele reformelor conservatoare, interzicând pentru 500 de judecători promovaţi sub noul regim controversat participarea la completurile de judecată ale tuturor instanţelor din sistemul judiciar polonez.

Această decizie a fost denunţată de Ministerul Justiţiei care o consideră drept o "încălcare gravă a legii".

Potrivit judecătorului raportor Wlodzimierz Wrobel, "ceea ce s-a petrecut în ultimii ani în sistemul judiciar polonez a dus la o gravă incertitudine, la haos în problema de a şti dacă persoanele care judecă, dacă tribunalele pe care acestea le formează pot într-adevăr să judece. Această incertitudine îi vizează nu doar pe judecători, ci şi pe cetăţeni şi tribunale din alte ţări".

Tribunale din afara Poloniei au exprimat "îndoieli" cu privire la independenţa omologilor lor polonezi şi "nu mai vor să coopereze cu noi", a spus el.

La sfârşitul anului 2017, Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei o procedură inedită din cauza "riscurilor sistemice" create prin reformele acesteia. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.