Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grecia va închide în câteva luni marile tabere pentru migranţi din insulele din Marea Egee şi le va înlocui cu centre de expulzare, a anunţat joi ministrul pentru migraţie Notis Mitarakis, relatează DPA.

"Vom închide aceste tabere până în vara lui 2020", a spus Mitarakis la televiziunea de stat ETA, după ce mii de persoane au demonstrat împotriva taberelor în Lesbos, Chios, Samos, Leros şi Kos.

Taberele au fost create în punctul culminant al crizei migraţiei din 2015-2016 pentru a-i separa pe adevăraţii refugiaţi de migranţii economici, dar au fost copleşite şi suprapopulate de la început.

Conform acordului dintre UE şi Turcia din martie 2016, refugiaţii primesc azil în Uniunea Europeană, în timp ce restul sunt trimişi înapoi, însă sosirile au depăşit încă de la început capacitatea Greciei de a le procesa.

O creştere semnificativă a ritmului sosirilor începând cu aprilie a agravat situaţia, iar acum există circa 40.000 de persoane blocate pe insule, de aproximativ şase ori mai mult decât capacitatea taberelor.

Conform unui plan guvernamental anunţat anul trecut, aşa-numitele 'hotspot-uri' vor fi transformate în centre de expulzare închise, iar procedura de expulzare va fi accelerată.

"Vom vedea dacă acest lucru va deveni realitate. Până acum, nu s-a întâmplat nimic", a spus primarul oraşului Vathy, capitala insulei Samos.

Majoritatea migranţilor trăiesc în afara taberelor oficiale şi aglomerează străzile de pe insule. Numărul lor este constant, în ciuda transferului a mii dintre ei, în majoritate femei şi copii, către Grecia continentală în ultimele luni.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.