Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul ministru de finanţe Elyes Fakhfakh a fost desemnat luni seară prim-ministru de către preşedintele Kais Saied, având misiunea dificilă de a forma într-o lună o echipă susceptibilă să convingă un parlament divizat, relatează AFP.

La trei luni şi jumătate după alegeri, este a doua tentativă de a forma un guvern.

Primul guvern format de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha a fost respins clar de deputaţi pe 10 ianuarie.

În cazul unui al doilea eşec, ţara se va îndrepta spre noi alegeri legislative, amânând din nou reformele aşteptate pentru a relansa economia.

Preşedintele Saied "l-a însărcinat luni pe dl Fakhfakh să formeze un guvern în cel mai scurt termen", a anunţat preşedinţia Republicii într-un comunicat.

Elyes Fakhfakh, de 47 de ani, a fost numit ministru al turismului la sfârşitul lui 2011, iar în decembrie 2012 a devenit ministru al finanţelor, post ocupat până în ianuarie 2014.

Inginer şi manager format în Franţa, el a revenit în Tunisia în 2006 după mai mulţi ani în străinătate şi a condus grupul automobil tunisian Cortel, devenit Caveo.

El s-a angajat în politică după revoluţia din 2011, în cadrul partidului social-democrat Ettakatol, care s-a aliat cu Ennahdha în cadrul cabinetului aşa-numit al "troicii", până în 2014.

Elyes Fakhfakh a fost candidat în alegerile prezidenţiale din 2019 în numele acestui partid, dar nu a reuşit să convingă decât 0,34% dintre alegători în primul tur.

Guvernul la final de mandat, condus de prim-ministrul Youssef Chahed, în funcţie din 2016, gestionează în prezent afacerile curente.

Candidatul desemnat iniţial de Ennahdha, Habib Jemli, a eşuat în tentativa de a ralia suficiente partide pentru a forma o coaliţie guvernamentală şi a prezentat în cele din urmă un guvern format din tehnocraţi, politicieni de rangul al doilea şi înalţi funcţionari.

Tunisia a celebrat pe 14 ianuarie nouă ani de la căderea fostului dictator Zine el Abidine Ben Ali, într-o atmosferă sumbră pe plan economic. Ţara întâmpină în continuare dificultăţi în a răspunde aşteptărilor sociale ale populaţiei, în contextul în care planul de ajutor al Fondului monetar Internaţional început în 2016 se încheie în aprilie.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.