COD GALBEN: 30-03-2020 ora 13 Intre 13:00 si 17:00 se va semnala intensificări locale și temporare ale vântului, cu rafale de 55...60 km/h. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Iaşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regatul Unit nu-i va expulza automat pe cetăţenii europeni care nu au cerut obţinerea statutului de rezident în această ţară după Brexit, a declarat vineri coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, după o întâlnire avută în ziua anterioară cu o delegaţie a guvernului de la Londra, din care a făcut parte şi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, relatează Reuters.

Verhofstadt a spus că a primit asigurări la această întâlnire că cetăţenii europeni care nu au cerut un statut de rezident în Regatul Unit până la data limită, iunie 2021, vor beneficia de o perioadă de graţie în care vor putea să-şi legalizeze statutul.

''Ce se va întâmpla cu aceşti oameni chiar şi după perioada de graţie? Ei bine, nu va fi expulzare automată'', a spus Verhofstadt la postul BBC. ''După perioada de graţie vor avea posibilitatea să aplice, întrucât nu a fost posibil să o facă în cadrul procedurii normale'', a adăugat europarlamentarul belgian.

Întrebat despre aceste comentarii, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a confirmat că nu va fi o expulzare automată a celor care nu şi-au legalizat statutul. Însă în noiembrie guvernul britanic ameninţase cu expulzarea cetăţenilor europeni care nu-şi legalizează şederea în Regatul Unit până la data limită prevăzută, menţionând că vor fi acceptate excepţii doar în cazuri excepţionale. Anterior în cursul acestei săptămâni, UE şi-a exprimat preocuparea cu privire la ''semnalele contradictorii'' venite de la Londra cu privire la situaţia cetăţenilor europeni care nu solicită legalizarea statutului lor în Regatul Unit până la data limită.

Verhofstadt a mai spus că cetăţenii europeni care obţin în Regatul Unit statutul de rezident permanent doresc să primească şi un document fizic prin care să poată dovedi că pot rămâne în această ţară, lucru pe care l-a transmis delegaţiei britanice şi aceasta, afirmă el, i-a răspuns că guvernul de la Londra va examina chestiunea.

Însă cu privire la acest subiect purtătorul de cuvânt al premierului Johnson a spus că nu are cunoştinţă de vreo schimbare. ''Schema de înregistrare le va oferi posesorilor un statut digital sigur care le va atesta drepturile şi va face legătura cu paşaportul sau cartea lor de identitate'', a indicat oficialul britanic.

Conform schemei de legalizare a şederii în Regatul Unit post-Brexit, cetăţenii europeni care dovedesc că au avut reşedinţa cel puţin cinci ani în această ţară primesc statutul de rezident permanent (settled status), ceilalţi putând obţine statutul de rezident temporar (pre-settled status), care poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Pe de altă parte, Guy Verhofstadt, a apreciat că încheierea unui acord comercial între Regatul Unit şi UE va fi foarte dificilă dacă Londra nu acceptă regulile şi standardele europene. Bruxelles-ul este dispus să accepte cererile britanicilor să nu existe cote şi bariere tarifare, dar Londra la rândul ei trebuie să accepte regulile europene anti-dumping şi pe cele privind ajutoarele de stat, a exemplificat el. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.