

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că doborârea din greşeală de către Iran săptămâna trecută a unei aeronave ucrainene a survenit în timp ce Teheranul era alertat de relatări privind prezenţa unor avioane militare americane invizibile în zonă, informează Reuters.
"Cel puţin şase avioane de luptă F-35 (ale SUA - n. red. Reuters) erau în aer în zona frontierei iraniene" în momentul în care Iranul a tras cu rachete asupra avionului companiei Ukraine International Airlines, a arătat Lavrov. "Informaţia mai trebuie verificată, dar ţin să subliniez tensiunea existentă întotdeauna în astfel de situaţii", a adăugat el.
Catastrofa zborului 752, în urma căreia au murit toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bord, a declanşat proteste în Iran, împotriva regimului islamic. Militarii iranieni au recunoscut că au doborât accidental aeronava civilă.
La conferinţa de presă anuală de la Moscova, ministrul rus de externe a vorbit despre o eroare umană şi a precizat că nu încearcă să găsească nimănui scuze pentru cele întâmplate. El a afirmat însă că este importantă înţelegerea contextului. Cu numai câteva ore înainte, Iranul atacase cu rachete două baze militare din Irak, unde se aflau militari americani, iar forţele iraniene erau pregătite pentru o ripostă din partea SUA.
"Există informaţii că iranienii se aşteptau la un nou atac din partea Statelor Unite după lovitură, însă nu ştiau sub ce formă ar putea avea loc", a explicat Lavrov. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.