Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Croaţia nu va deveni un centru de atracţie informal pentru migranţi, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European, premierul croat Andrej Plenkovic, care a prezentat priorităţile preşedinţiei croate a Consiliului Uniunii Europene, transmite Hina.

Şeful executivului croat a explicat că, spre deosebire de alte ţări, Croaţia nu a decis să ridice baricade şi garduri de sârmă ghimpată pentru a proteja frontiera croată, europeană şi viitoarea graniţă a spaţiului Schengen.

''Soluţia este de a proteja frontiera externă, în particular cea dintre Grecia şi Turcia unde încep rutele est-mediteraneană şi vest-balcanică'', a explicat Plenkovic, adăugând că Europa poate acţiona în zone de criză prin ajutor umanitar, putere economică, medierea conflictelor şi alte instrumente.

Co-lidera grupului Verzilor, Ska Keller, s-a referit la actele de violenţă ale poliţiei croate împotriva imigranţilor ilegali aflaţi la graniţa cu Bosnia, ea criticând guvernul croat pentru pasivitatea manifestată în acest caz.

''Acest lucru este inacceptabil pentru orice stat din UE şi din altă parte. Frontierele Croaţiei sunt frontierele Europei, orice se întâmplă este responsabilitatea noastră a tuturor; nu vom închide ochii la asta'', a subliniat Keller.

Andrej Plenkovic a răspuns spunând că în tratarea migranţilor Croaţia respectă toate legile croate şi europene şi convenţiile internaţionale şi că niciuna dintre acuzaţii nu trebuie să fie subestimată.

Sub motto-ul ''O Europă puternică într-o lume a provocărilor'', preşedinţia croată a Consiliului UE intenţionează să ofere răspunsuri pertinente la îngrijorările cetăţenilor europeni, a accentuat premierul Croaţiei în faţa eurodeputaţilor, principalele patru priorităţi fiind o Europă care se dezvoltă, o Europă care conectează, o Europă care protejează şi o Europă care este influentă.

Activitatea preşedinţiei croate a Consiliului UE se va concentra asupra noului cadru financiar multianual (2021-2027), pe retragerea ordonată a Regatului Unit din UE, pe organizarea Summitului UE-Balcanii de Vest în luna mai şi pe pregătirea Conferinţei privind Viitorul Europei.

În intervenţia sa, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a insistat pe faptul că, pentru a putea avansa, este important ca Uniunea Europeană să aibă un nou buget care să fie echilibrat şi corect, dar în acelaşi timp modern. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.