Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parlamentul britanic a aprobat joi seară legislaţia care îi va permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie cu un acord, punând astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorţ fără precedent, informează Reuters şi AFP.

Membrii Camerei Comunelor au aprobat cu 330 de voturi pentru şi 231 voturi contra legea privind acordul de retragere din Uniunea Europeană, care implementează un acord convenit în 2019 de Londra şi Uniunea Europeană.

''Este timpul ca Brexitul să fie realizat. Această lege face acest lucru'', a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, în faţa parlamentarilor britanici.

''Acest text va garanta plecarea noastră din Uniunea Europeană cu un acord care oferă certitudine întreprinderilor, protejează drepturile cetăţenilor noştri şi dă asigurări că noi reluăm controlul asupra banilor noştri, frontierelor noastre, legilor noastre şi politicii noastre comerciale'', a adăugat ministrul britanic.

El a promis că va începe ''rapid'' negocierile cu UE pentru a încheia un acord de comerţ liber până la finalul anului.

Textul adoptat joi de către deputaţii de la Londra transpune în legislaţia britanică acordul de 535 de pagini negociat de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană în toamna anului trecut, după ce precedentul acord convenit de fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de fostul legislativ britanic în care deputaţii eurofili l-au considerat că reducea prea mult legăturile cu UE, în timp ce deputaţii pro-Brexit au apreciat că, dimpotrivă, acel acord menţinea Regatul Unit prea ancorat în blocul comunitar chiar şi după realizarea Brexitului.

Noua legislaţie va trebui să fie validată de Camera Lorzilor - etapă prevăzută pentru săptămâna viitoare - şi, în final, promulgată de către Regina Elisabeta a II-a.

Va fi însă nevoie şi de ratificarea acordului în plenul Parlamentului European, pe 29 ianuarie, astfel încât pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit să devină prima ţară care părăseşte Uniunea Europeană.

După ieşirea din UE, Regatul Unit va intra într-o fază de tranziţie în care relaţiile sale cu cele 27 de state membre vor rămâne neschimbate până la 31 decembrie 2020.

Acest termen ar urma să le permită celor două părţi să stabilească o nouă relaţie în termeni de comerţ şi securitate. Regatul Unit poate dori să extindă această perioadă pentru unul sau doi ani, dar trebuie să informeze UE până la 1 iulie 2020 în legătură cu cererea sa.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editori online: Anda Badea, Ady Ivașcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.