Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite vor trimite încă aproximativ 3.000-3.500 de militari în Orientul Mijlociu, ca urmare a ameninţărilor sporite la adresa trupelor americane din zonă în urma uciderii generalului iranian Qassem Soleimani, au declarat vineri oficiali de la Washington, în timp ce secretarul american al apărării, Mark Esper, a decis să-şi anuleze concediul pe care şi-l programase pentru luna ianuarie, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

Potrivit respectivilor oficiali, care s-au exprimat sub condiţia anonimatului, noii militari provin din Divizia a 82-a aeropurtată. Alţi circa 750 de militari americani au fost deja trimişi săptămâna aceasta în Kuweit. În perioada scursă din luna mai 2018, SUA au suplimentat cu circa 14.000 efectivele trupelor dislocate în Orientul Mijlociu.

Iranul a promis răzbunare ''la momentul şi locul potrivit'' după uciderea într-un raid pe aeroportul din Bagdad a generalului Qassem Soleimani, cel mai proeminent comandant militar iranian şi arhitect al influenţei sporite a Iranului în Orientul Mijlociu.

Oficiali americani au mai declarat agenţiei Reuters că secretarul apărării, Mark Esper, şi-a anulat concediul pe care intenţiona să-l ia mai târziu în cursul lunii ianuarie.

Comandant al Forţei Al-Quds, însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse, printre cei ucişi numărându-se şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit responsabililor americani şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să prevină noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.