Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Germanii vor trebui să-şi schimbe stilul de viaţă, renunţând la unele vacanţe şi plătind un preţ real pentru a răspunde provocării schimbărilor climatice, a declarat preşedintele Bundestag-ului, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu apărut marţi în cotidianul Neue Osnabruecker Zeitung, preluat de Reuters.

Schaeuble, un conservator care, în calitate de ministru de finanţe în timpul crizei datoriilor în zona euro, le-a cerut austeritate şi disciplină fiscală statelor mai sărace din sud, a declarat că schimbările climatice vor pretinde sacrificii din partea germanilor.

'Va trebui să ne schimbăm vieţile', a afirmat Schaeuble în interviu. 'Este, cu siguranţă, o mare plăcere să zbori în Maldive ori să vizitezi Veneţia. Dar în viitor va trebui să ne bucurăm de această plăcere cu mai multă moderaţie', a adăugat el.

Un pachet climatic convenit de politicienii germani în acest an prevede reduceri drastice ale emisiilor de CO2 în deceniile următoare, precum şi investiţii în căile ferate, locuinţe eficiente energetic şi vehicule electrice.

Schaueble a arătat însă că, chiar dacă acest pachet va încerca să minimizeze costurile directe pentru consumatori, germanii vor plăti toţi un preţ pentru această schimbare.

'Putem reuşi trecerea la o viaţă care ţine cont de mediu', a declarat el. 'Am învins provocări mult mai mari în istorie. Însă ar fi greşit să prezentăm pachetul climatic ca pe un act de generozitate: protejarea climatului nu este gratuită', a subliniat Wolfgang Schaeuble.

El a avertizat că încălzirea şi combustibilii se vor scumpi, chiar dacă preţurile mai mici la electricitate şi biletele de tren mai ieftine vor compensa o parte din aceste creşteri.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.