Principala formaţiune poloneză de opoziţie, Platforma Civică (PO), de centru-dreapta, a ales-o drept candidată pentru scrutinul prezidenţial de anul viitor pe Malgorzata Kidawa-Blonska, fostă preşedintă a parlamentului de la Varşovia şi ale cărei abordări moderate dau liberalilor speranţe că ea va putea atrage voturile alegătorilor indecişi pentru a reuşi astfel să-l învingă pe preşedintele conservator în exerciţiu Andrzej Duda, potrivit agenţiilor Reuters şi DPA.
Malgorzata Kidawa-Blonska, în vârstă de 62 de ani, a câştigat competiţia internă din partid în faţa primarului oraşului Poznan, Jacek Jaskowiak, care a manifestat opinii politice cu tentă mai progresistă în chestiunile sociale, precum avortul, o temă sensibilă în Polonia, ţară catolică şi care ţine mult la valorile ei tradiţionale.
Platforma Civică (PO) a desfăşurat această competiţie internă după ce fostul prim-ministru şi fost preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, în prezent preşedinte al Partidului Popular European (PPE), a decis să nu candideze, acesta fiind un adversar îndârjit al formaţiunii conservatoare Lege şi Justiţie (PiS).
Deşi în sondaje Kidawa-Blonska se află mult în urma lui Duda, un sondaj din noiembrie arătând 46,2% pentru actualul preşedinte conservator şi pentru ea numai 23,3%, liberalii polonezi speră că prin discursul ei mai degrabă conciliant va putea atrage şi alegătorii indecişi, într-o ţară profund antagonizată.
Opoziţia speră de asemenea că o victorie la scrutinul prezidenţial din primăvară îi va permite să ţină în şah guvernul condus de formaţiunea PiS, care se află de patru ani într-un conflict permanent cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept, dar care în acelaşi timp rămâne foarte populară. În Polonia preşedintele are drept de veto asupra legislaţiei, iar PiS, deşi a câştigat recent din nou alegerile legislative, nu are suficiente mandate în parlament pentru a răsturna acest veto.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |