Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul britanic în exerciţiu Boris Johnson şi-a reiterat vineri promisiunea de a realiza Brexitul la 31 ianuarie, în urma victoriei zdrobitoare obţinute de Partidul Conservator la alegerile legislative anticipate de joi, relatează AFP, Reuters şi dpa.

După trei ani de dezacorduri, "voi pune capăt acestor absurdităţi şi vom face Brexitul la timp până la 31 ianuarie, fără dacă, fără dar, fără poate", a declarat Johnson în faţa susţinătorilor săi la Londra, vineri dimineaţa.

Premierul, al cărui partid a obţinut, potrivit rezultatelor încă parţiale, 363 de mandate în Camera Comunelor din totalul de 650, a adresat "felicitări absolut tuturor celor implicaţi în asigurarea celei mai mari victorii a conservatorilor din anii 1980".

Potrivit dpa, el a ţinut să le mulţumească în special susţinătorilor Partidului Laburist care au ales să voteze pentru partidul său. "Ne-aţi împrumutat votul vostru şi probabil nu vă consideraţi adevăraţi conservatori. Sunt copleşit de încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi pe care ne-aţi acordat-o", a spus el.

"Să realizăm Brexitul, dar mai întâi, prieteni, să luăm micul dejun", a adăugat Johnson, făcând un joc de cuvinte, cum în engleză "micul dejun" - breakfast - este relativ apropiat de termenul "Brexit".AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.