Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Maltei, Joseph Muscat, ar trebui să demisioneze imediat pentru a se evita riscul de amestec politic în investigaţia asupra uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, le-a transmis joi Parlamentul European liderilor din UE reuniţi pentru un summit la Bruxelles, potrivit Reuters.

Muscat a anunţat la 1 decembrie că va demisiona la mijlocul lunii ianuarie, imediat ce va fi ales noul lider al formaţiunii sale, Partidul Laburist. El a luat această decizie după ce fostul său şef de cabinet, Keith Schembri, a fost reţinut pentru scurt timp de către poliţiştii care anchetează acest caz.

Familia jurnalistei de investigaţii ucise suspectează guvernul lui Muscat de tentativă de muşamalizare. Muscat neagă orice neregulă. La fel şi Schembri, care a demisionat la sfârşitul lunii noiembrie.

Într-o scrisoare distribuită liderilor ţărilor din UE reuniţi joi pentru un summit la Bruxelles, Parlamentul European le cere şefilor de stat şi de guvern să ia poziţie, spunând că misiunea legislativului comunitar care a fost trimisă în Malta a descoperit o situaţie "alarmantă".

Demisia "amânată" a lui Muscat "reprezintă un risc grav, real sau perceput, că investigaţia asupra crimei şi anchetele conexe vor fi compromise", au scris eurodeputaţii.

Înainte de începerea Consiliului European, zeci de persoane au demonstrat în faţa Reprezentanţei Permanente a Maltei la UE din Bruxelles împotriva participării lui Muscat la summit.

"Ruşine!", au strigat protestatarii, afişând o imagine cu Muscat pe care era scris "criminalii". Aceeaşi imagine a fost afişată, în semn de protest, şi în faţa sediului Comisiei Europene.

Muscat a fost fotografiat şi filmat joi dând mâna cu liderii din UE la începutul summitului.

Preşedintele grupului de centru-dreapta (Partidul Popular) din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, a declarat presei că este "un scandal uriaş" că Muscat se află încă în funcţie. El i-a cerut imediat demisia.

Trei bărbaţi consideraţi simpli executanţi, arestaţi la scurt timp după asasinat, sunt judecaţi pentru atentatul cu maşină-capcană în care a murit Daphne Caruana Galizia, pe 16 octombrie 2017, însă ancheta nu a stabilit încă cine a comandat asasinatul.

Un om de afaceri, Yorgen Fenech, a fost inculpat pentru complicitate. El a acuzat mai mulţi înalţi responsabili ai guvernului, în special pe Keith Schembri, spunând că acesta a fost "adevăratul comanditar" al asasinatului.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.