Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Armata Nigerului a suferit cele mai grele pierderi de când se confruntă cu pericolul jihadist, în cursul atacului de marţi asupra taberei Inates, în vest, în apropierea frontierei cu Mali, notează AFP.

"Din nefericire, deplângem următorul bilanţ: 71 de militari ucişi, 12 răniţi, persoane date dispărute şi un număr important de terorişti neutralizaţi", potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Niamey, citit la postul naţional de televiziune.

"Luptele", care au durat trei ore, au fost "de o violenţă rară combinând tiruri de artilerie şi folosirea de autovehicule kamikaze de către inamic", a adăugat ministerul, estimând numărul "teroriştilor puternic înarmaţi" la "câteva sute".

Un bilanţ precedent al forţelor de securitate anunţase peste 60 de morţi, precizând că "teroriştii bombardat intens tabăra cu obuze" şi că multe victime au decedat în explozii ale depozitelor de muniţie şi de carburanţi.

Amploarea neaşteptată a pierderilor suferite a fost resimţită până în fruntea statului, iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a amânat pentru începutul anului viitor summitul cu omologii săi din Sahel care urma să înceapă sâmbătă la Pau.

"Preşedintele republicii, comandantul suprem al armatei, Issoufou Mahamadou, şi-a întrerupt participarea la Conferinţa pentru pacea durabilă, securitatea şi dezvoltarea în Africa, organizată în Egipt, pentru a reveni la Niamey ca urmare a tragediei petrecute la #Inates", a informat preşedinţia Nigerului pe Twitter.

El va prezida joi o reuniune a Consiliului naţional de securitate, a adăugat aceasta.

Acest atac a fost cel mai sângeros de la începutul ofensivei jihadiste în Niger, în 2015. Dincolo de această ţară, întregul Sahel - în special Mali, Niger şi Burkina Faso - este vizat de atacurile tot mai îndrăzneţe ale grupărilor islamiste armate, în ciuda prezenţei militarilor francezi din forţa antiteroristă Barkhane.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.