Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a exprimat luni, în faţa omologului său egiptean, Sameh Choukry, ''îngrijorările'' SUA cu privire la libertatea presei şi situaţia drepturilor omului în Egipt, informează marţi AFP.

În timpul unei întrevederi la Washington, Pompeo a evocat de asemenea cazul cetăţenilor americani aflaţi în detenţie în Egipt şi mai ales al lui Moustapha Kassem, a precizat Departamentul de Stat american într-un comunicat.

Acest american este încarcerat din 2013, fiind acuzat de participare la manifestaţii împotriva puterii din Cairo. El a fost condamnat în 2018 la 15 ani de închisoare.

Washingtonul a ridicat recent tonul la adresa guvernului egiptean, în pofida prieteniei afişate de obicei de preşedintele american Donald Trump şi de omologul său Abdel Fattah al-Sissi.

Astfel, Mike Pompeo i-a cerut la sfârşitul lui noiembrie Egiptului, aliat apropiat al SUA, să respecte libertatea presei, ca reacţie la o serie de arestări operate printre jurnalişti.

Egiptul este ţara care plasează după gratii cei mai mulţi jurnalişti din lume, după China şi Turcia, potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor, o asociaţie internaţională cu sediul la New York.

Manifestaţii - rare în Egipt, pentru că sunt interzise în virtutea unei legi adoptate în 2013 - au avut loc în septembrie pe întreg teritoriul ţării împotriva preşedintelui Al-Sissi.

Potrivit unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, mai multe mii de persoane au fost de atunci arestate, printre care intelectuali, militanţi politici, avocaţi şi jurnalişti. ONG-urile estimează că aceste operaţiuni sunt cele mai ample de după instalarea la putere a preşedintelui, în 2014.

Cu toate acestea, Mike Pompeo a evocat luni alături de Sameh Choukry "importanţa parteneriatului strategic puternic" între cele două ţări. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.