Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Confruntat de patru zile cu manifestaţii de o amploare inedită în Columbia, preşedintele Ivan Duque a demarat duminică cu aleşi locali o "mare discuţie naţională" pe care a promis să o extindă la "diferite sectoare sociale", pentru a încerca să calmeze această revoltă, transmite AFP.

Ivan Duque, şef de stat de dreapta foarte impopular după mai puţin de un an şi patru luni la putere, a deschis "Dialogul social cu primarii" aleşi la sfârşitul lui octombrie, care îşi vor începe mandatul în ianuarie, potrivit unui comunicat.

La această primă întâlnire au fost abordate subiecte legate de educaţie, sănătate, infrastructură, mediu, pace, dar şi de lupta împotriva corupţiei şi a traficului de droguri, două flageluri în această ţară marcată de un conflict armat care a durat mai mult de o jumătate de secol.

Sub presiunea străzii, Ivan Duque, contestat pentru politicile sale economice, sociale şi din domeniul securităţii, a devansat aceste negocieri care urmau să înceapă miercuri.

El l-a numit coordonator naţional al dialogului pe directorul Departamentului administrativ al preşedinţiei de la Bogota, Diego Molano.

Reprezentantul preşedinţiei a explicat că, până la 15 martie, columbienii îşi vor putea prezenta propunerile "în spaţii de participare", în jurul a cinci teme dintre care unele coincid cu revendicările manifestanţilor: creşterea echitabilă a economiei, lupta împotriva corupţiei, consolidarea învăţământului public, pacea şi mediul.

Opozant al acordului de pace semnat în urmă cu trei ani de gherila Forţelor Armate revoluţionare din Columbia (FARC), Ivan Duque intenţionează să modifice acest pact pe care îl consideră prea indulgent cu foştii rebeli dezarmaţi între timp.

Două reuniuni au avut loc la palatul prezidenţial Casa Narino, mai întâi cu 24 de viitori primari ai reşedinţelor celor 32 de departamente ale Columbiei, printre care Bogota, apoi cu guvernatorii departamentelor, aleşi în aceeaşi lună.

Ivan Duque a precizat pe Twitter că a evaluat cu edilii "conjunctura şi necesităţile urgente ale municipalităţilor şi oraşelor".

Ulterior, el s-a întâlnit tot în capitală cu "primarii şi guvernatorii aleşi din întreaga ţară" pentru a continua acest dialog.

Preşedintele a anunţat că luni se va întâlni cu Comisia naţională a muncii, din care fac parte ministerele de finanţe, muncii, comerţului, precum şi reprezentanţi ai patronatului şi salariaţilor. După aceea, Ivan Duque va continua "dialogul cu diferite sectoare sociale", mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.