Rusia va returna Ucrainei cele trei nave militare pe care le-a sechestrat în noiembrie anul trecut cu tot cu echipaje în urma unui incident petrecut în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov, au anunţat duminică surse oficiale ruse, citate de agenţiile Reuters şi EFE.
Potrivit unui reporter al agenţiei Reuters în Crimeea, cele trei nave erau duminică dimineaţă remorcate prin strâmtoarea Kerci către Marea Neagră, unde ele ar urma să fie predate Ucrainei.
Informaţia a fost confirmată şi de un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că procesul de returnare a navelor este în faza finală. Anterior, preşedintele Zelenski a reuşit să obţină printr-un schimb eliberarea celor 24 de membri ai echipajelor capturaţi odată cu navele.
Cele trei nave au fost sechestrate pe 25 noiembrie 2018, când garda de coastă rusă a deschis focul asupra acestora în strâmtoarea Kerci pentru o pretinsă intrare neautorizată în apele teritoriale ruseşti, Ucraina acuzând atunci Rusia de o nouă agresiune.
Kievul susţine că Moscova restrânge traficul maritim prin strâmtoarea Kerci pentru a face din Marea Avov o mare interna a Rusiei, în timp ce Moscova susţine că doreşte doar să garanteze securitatea podului peste această strâmtoare a cărui construcţie recentă a creat o legătură terestră între Crimeea anexată şi Rusia.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |