COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 13 Intre 13:45 si 15:00 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 30...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină. În zona avertizată în ultima oră s-au acumulat cantități de 15...25 l/mp. in Județul Vrancea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţia cipriotă a anunţat sâmbătă seară că a confiscat o autodubă aparţinând unui cetăţean israelian echipată cu un sistem de supraveghere sofisticat şi care ar fi capabil să pirateze mijloace de telecomunicaţii, transmite AFP.

Poliţia a lansat o anchetă după ce partidul comunist Akel (opoziţie) a chestionat guvernul ce măsuri intenţionează după ce publicaţia americană Forbes a difuzat în septembrie o înregistrare video care a fost vizionată cu larg interes pe internet.

Înregistrarea arată o prezentare a autovehiculului făcută de proprietarul acestuia, un fost ofiţer al serviciilor de spionaj israeliene pe nume Tal Dilian, care ar conduce o firmă cu sediul în Cipru.

Şeful poliţiei cipriote, Kypros Michaelides, a declarat la un post local de radio că cetăţeanul israelian a "oferit câteva explicaţii", dar va fi interogat din nou, în paralel cu câţiva ciprioţi.

Anchetatorii au percheziţionat sedii ale firmei din oraşul-port Larnaca (sud-est) şi au găsit probe, a informat sâmbătă poliţia cipriotă într-un comunicat.

"Potrivit primei inspecţii, autovehiculul avea în interior un echipament electronic care a fost confiscat, precum şi alte probe", potrivit poliţiei care a adăugat că efectuează o anchetă legată de posibile încălcări ale legii asupra protecţiei vieţii private.

Publicaţia Forbes a menţionat că echipamentul din autovehicul cu o valoare de nouă milioane de dolari poate controla aparate electronice pe o rază de 500 de metri, poate pirata orice telefon şi asculta conversaţii indiferent de nivelul lor de criptare.

Un purtător de cuvânt al poliţiei israeliene a declarat că poliţia cipriotă nu i-a informat pe omologii săi israelieni despre această afacere.

Ministerul israelian de Externe nu a făcut comentarii deocamdată, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)

 

Sursa foto: in-cyprus.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.