Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ecologiştii germani, reuniţi în congres la Bielefeld, au reales cu o vastă majoritate în fruntea partidului tandemul format din Annalena Baerbock şi Robert Habeck şi şi-au reafirmat ambiţia de a se poziţiona ca formaţiune guvernamentală, relatează AFP.

Robert Habeck şi Annalena Baerbock, de altfel singurii candidaţi, au obţinut 90,4%, respectiv 97,1% din voturile celor circa 800 de delegaţi prezenţi la congresul din nord-vestul Germaniei. Rezultatul este spectaculos pentru Annalena Baerbock, care la congresul Verzilor de la Hanovra, în ianuarie anul trecut - prima sa participare -, nu a întrunit decât 65%.

Cu tandemul Habeck-Baerbock în frunte, Verzii au progresat la 20% şi chiar peste din intenţiile de vot şi au înregistrat succese la alegeri regionale şi la alegerile europene din mai.

Problema desemnării unui "cap de listă", adică a unui singur candidat la postul de cancelar la următoarele alegeri legislative federale, în 2021, nu a fost încă tranşată.

Atât Habeck (49 de ani), cât şi Baerbock (38) provin din aşa-zisul curent "realist", centrist şi moderat, opus aripii "Fundi" ("fundamentalişti"), care înclină spre stânga.

Platforma partidului are la bază lupta împotriva încălzirii globale, dar va trebui să-şi extindă oferta politică pentru a putea accede la guvernare, iar congresul de la Bielefeld are pe agendă şi problema locuinţelor şi economiei germane, notează AFP.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.