COD GALBEN: 10-12-2019 ora 20 Intre 20:00 si 02:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Harghita; COD GALBEN: 10-12-2019 ora 20 Intre 20:00 si 02:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 in Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul preşedinte al Camerei Comunelor, John Bercow, îşi va povesti experienţa trăită în acest post, inclusiv părerea sa despre premierul conservator britanic Boris Johnson, într-o carte de memorii pe care o va publica în luna februarie, informează marţi agenţia EFE.

John Bercow, faimos pentru strigătele de ''Order!'' în plenul Camerei Comunelor, menite să facă ordine în timpul dezbaterilor aprinse, va relata parcursul vieţii sale, din copilărie şi până la experienţa de la conducerea legislativului, post din care a demisionat pe 31 octombrie.

''Mi-am făcut deopotrivă prieteni şi duşmani, dar de la început şi până la sfârşit am încercat să fac ceea ce este corect, în locul a ceea ce ar fi fost convenabil, şi să fiu un bun funcţionar public'', scrie el în comunicatul prin care îşi anunţă decizia de a publica această lucrare al cărei titlu va fi ''Unspeakable'' (ce poate fi tradus prin ''negrăit'' sau ''incalificabil'', dar poate fi şi o referire la postul de ''speaker'', adică preşedinte al Camerei Comunelor).

 


În vârstă de 56 de ani, Bercow a fost ales deputat al Partidului Conservator în anul 1997 şi a devenit prima dată preşedinte al Camerei Comunelor în 2009. Atunci a demisionat din Partidul Conservator pentru a respecta angajamentul de neutralitate şi imparţialitate la care-l obliga această funcţie.

Dar în perioada scursă de la referendumul privind Brexit-ul din iunie 2016, John Bercow a fost adesea acuzat de politicienii conservatori că a încălcat acest angajament şi regulile parlamentare prin susţinerea adoptării amendamentelor cerute de tabăra care se opune ieşirii Marii Britanii din UE. El a contribuit inclusiv la adoptarea legii care l-a obligat pe premierul Johnson să amâne Brexit-ul până pe 31 ianuarie 2020. De altfel, la o întâlnire recentă cu presa străină Bercow a descris Brexit-ul drept ''cea mai mare greşeală'' a politicii externe britanice după Al Doilea Război Mondial.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.