COD GALBEN: 28-09-2020 ora 11 Intre 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 12:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ COD PORTOCALIU: 29-09-2020 Intre 09:30 si 11:00 se va semnala averse care vor depăși local 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului in Județul Galaţi, Județul Vrancea, Județul Vaslui;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele bolivian Evo Morales a revendicat joi victoria în primul tur al alegerilor prezidenţiale, asigurând că a obţinut un avans de peste 10 puncte faţă de adversarul său Carlos Mesa, ceea ce, potrivit lui, permite evitarea convocării unui al doilea tur de scrutin, transmit AFP şi dpa.

"Am câştigat în primul tur", a declarat Evo Morales (stânga) în cadrul unei conferinţe de presă în oraşul La Paz, subliniind că după numărarea oficială a 98% din buletinele de vot dintre el şi rivalul său este de 46,83% faţă de 36,7%.

"Nu e oficial, dar am câştigat deja", a subliniat Morales, după trei zile de manifestaţii, pe fondul acuzaţiilor că guvernul a măsluit rezultatele votului de duminică.

"Să vină măcar cu o singură dovadă că sunt corupt. Îi provoc", a mai spus şeful statului, primul preşedinte indigen şi reales deja de două ori.

Centristul Carlos Mesa, care a mai fost preşedinte între 2003 şi 2005, a denunţat luni seara "o fraudă" şi a anunţat că nu recunoaşte ultimele rezultate provizorii ale scrutinului care îl dădeau învingător din primul tur pe actual şef al statului.

Constituţia îi interzicea lui Morales să mai candideze, iar un referendum desfăşurat în 2016 a blocat o reformă vizând renunţarea la limitarea mandatelor prezidenţiale, dar Curtea Constituţională şi tribunalul electoral au stabilit că interzicerea candidaturii sale ar fi însemnat o încălcare a drepturilor omului. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.