

Preşedinţii democraţi ai comisiilor parlamentare de afaceri externe, informaţii şi supraveghere a executivului din Camera Reprezentanţilor au anunţat vineri că îi cer secretarului de stat american Mike Pompeo, un apropiat al preşedintelui Trump, să le transmită documente referitoare la Ucraina pentru a accelera ancheta în vederea începerii unei proceduri de destituire a preşedintelui SUA, informează agenţiile de presă internaţionale.
"Refuzul de a respecta această citaţie va fi o dovadă de obstrucţionare a anchetei Camerei" Reprezentanţilor, se arată în cererea scrisă a liderilor celor trei puternice comisii parlamentare.
Termenul limită până la care Mike Pompeo trebuie să furnizeze documentele este 4 octombrie.
Congresmenii solicită în special lista tuturor oficialilor din Departamentul de Stat care au "participat, pregătit sau primit o transcriere" a conversaţiei telefonice din 25 iulie 2019 dintre Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Democraţii îi reproşează preşedintelui american că în această conversaţie telefonică a solicitat ajutor pentru obţinerea de informaţii compromiţătoare despre rivalul său Joe Biden, unul din favoriţii Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Preşedintele Donald Trump a dezminţit că ar fi făcut presiuni asupra omologului ucrainean. El a repetat vineri că dialogul telefonic cu Zelenski a fost "perfect" şi "absolut legal".
Marţi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a anunţat deschiderea unei anchete ce urmăreşte punerea sub acuzare a preşedintelui american, o procedură la care s-a recurs foarte rar în istoria politică a SUA.
"Comisiile realizează această anchetă cu celeritate şi în mod coordonat", au subliniat liderii democraţi în comunicatul de presă menţionat anterior.
Aceştia au convocat, de asemenea, cinci oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru a face depoziţii în perioada 2-10 octombrie. Printre aceşti oficiali se numără fosta ambasadoare a SUA la Kiev, Marie Yovanovitch, precum şi Kurt Volker, trimisul special al SUA pentru Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) US House of Representatives/Facebook.com
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |