COD GALBEN: 12-11-2019 ora 11 Intre ploi în general moderate cantitativ în sud-vestul țăriiInterval de valabilitate se va semnala intensificări ale vântuluiInterval de valabilitate COD GALBEN: 12-11-2019 ora 18 Intre 18:00 si 23:00 se va semnala intensificări locale ale vântului ce vor atinge la rafală 55...65 km/h in Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

China a anunţat luni că a primit o delegaţie a talibanilor, exprimându-şi speranţa că SUA vor continua negocierile cu insurgenţii afgani, în pofida deciziei preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt acestor discuţii, transmite AFP.

'China a fost întotdeauna foarte atentă la situaţia din Afganistan şi s-a angajat să promoveze procesul de pace şi reconciliere' în această ţară, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang, în briefingul de presă regulat.

Şeful politic al talibanilor, responsabil cu negocierile, 'Abdul Ghani Baradar (...) şi mai mulţi dintre asistenţii săi au venit recent în China pentru schimburi de opinii' cu privire la situaţia din Afganistan, a menţionat Geng, fără a preciza data întâlnirilor.

La 7 septembrie, spre surpriza generală, preşedintele american Donald Trump a anunţat că a pus capăt negocierilor desfăşurate de peste un an cu talibanii şi care păreau să se îndrepte spre un acord istoric după 18 ani de conflict în Afganistan.

Trump şi-a explicat decizia prin moartea unui militar american într-un atac sinucigaş al insurgenţilor la Kabul - soldat cu încă 11 victime -, cu două zile înaintea întâlnirii secrete prevăzute să aibă loc cu talibanii la Camp David.

'Sperăm că Statele Unite şi talibanii afgani vor menţine dinamica negocierilor', a mai spus purtătorul de cuvânt chinez luni.

Cu o zi în urmă, purtătorul de cuvânt al talibanilor la Doha, Suhail Shaheen, a transmis pe Twitter că o delegaţie de nouă persoane s-a deplasat la Beijing într-o vizită oficială, fiind primită duminică de emisarul special pentru Afganistan, Deng Xijun.

China, care împarte cu Afganistan o frontieră de 76 km în extremitatea sa nord-vestică, este interesată de resursele minerale ale ţării vecine şi este îngrijorată de vidul de securitate ce s-ar putea crea după plecarea ultimelor unităţi combatante americane. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.