Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, urmează să se întâlnească vineri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marja Adunării Generale a ONU la New York, a anunţat duminică Departamentul de Stat al SUA, notează AFP.

Cei doi miniştri s-au văzut ultima dată la jumătatea lui mai la Soci, în Rusia. Între timp, Washingtonul şi Moscova au marcat decesul Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), ameninţând să relanseze cursa înarmării.

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat de multă vreme dorinţa de a stabili relaţii mai bune cu omologul său rus, Vladimir Putin. Legăturile rămân însă extrem de tensionate, restul administraţiei americane, cu Mike Pomeo în frunte, folosind frecvent cuvinte foarte dure la adresa Moscovei, mai ales pentru rolul său în Ucraina şi Siria.

Potrivit unui oficial american cu rang înalt, Statele Unite intenţionează să profite de reuniunea anuală a Naţiunilor Unite pentru "a contracara influenţa nefastă a statelor autocratice", printre care a clasat Rusia, alături de Iran, Coreea de Nord, Venezuela, Siria şi China.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Sursa foto: (c) Council on Foreign Relations/Twitter.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.