COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Încă spitalizat la patru zile după o operaţie la abdomen, Jair Bolsonaro intenţionează să-şi reia atribuţiile de preşedinte al Braziliei începând de vineri, chiar dacă el continuă să se alimenteze printr-o sondă nazogastrică, a anunţat joi purtătorul său de cuvânt, informează AFP.

"Sonda gastrică nu a fost încă scoasă, însă va fi probabil (scoasă) astăzi sau mâine", a explicat medicul Antonio Macedo în timpul unei conferinţe de presă la spitalul din Sao Paulo, unde şeful statului brazilian a fost internat sâmbăta trecută.

Purtătorul de cuvânt Otavio Rego Barros a confirmat la rândul său că Bolsonaro ar trebui, cum a fost prevăzut iniţial, "să reia preşedinţia începând de mâine (vineri)".

Începând de duminică, ziua în care a fost operat Bolsonaro, vicepreşedintele Hamilton Mourao este preşedinte interimar.

 

Foto: (c) Jair M. Bolsonaro/Twitter


Şeful statului brazilian a postat pe contul său de Twitter o fotografie alături de medicii săi, în care el se află în picioare, însă având în continuare o sondă nazogastrică.

Miercuri, spitalul a anunţat montarea acestei sonde din cauza problemelor de tranzit intestinal. Luni, la o zi după operaţie pentru o hernie incizională, Jair Bolsonaro, 64 de ani, putea deja să ingereze alimente lichide.

Intervenţia chirugicală, a patra după ce Jair Bolsonaro a fost înjunghiat în abdomen în septembrie anul trecut în timpul campaniei electorale, a durat mai mult de cinci ore, cu două mai mult decât era prevăzut.

Potrivit celui mai recent buletin medical difuzat joi, medicii au constatat "o recuperare progresivă a tranzitului intestinal". "(Jair Bolsonaro) se simte bine, nu prezintă semne de sângerare, nici de infecţie", a subliniat Antonio Macedo.

Jair Bolsonaro speră să fie complet refăcut pentru a se putea deplasa la New York în data de 24 septembrie, pentru Adunarea Generală a ONU, unde Brazilia este în mod tradiţional prima ţară care susţine un discurs. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.