Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Generalul în retragere italian Bruno Stano a fost condamnat marţi seară de Curtea de Casaţie la acordarea de despăgubiri familiilor victimelor unui atentat produs în 2003 în Irak şi soldat cu 28 de morţi, printre care 19 italieni, scrie miercuri presa din peninsulă, preluată de AFP.

La 12 noiembrie 2003, un atentat sinucigaş cu camion încărcat cu explozivi a vizat baza militară italiană de la Nassiriyah, în Irak. Din cei 19 italieni ucişi, 17 erau militari, iar doi civili.

Generalul Stano, pe atunci comandantul contingentului italian în Irak, a fost achitat în instanţele penale, dar în cauza civilă, judecătorii au ajuns la concluzia că el 'a ignorat avertizările' serviciilor secret italiene, care semnalaseră încă din 23 octombrie 2003 'pregătirea unui atac în termen de două săptămâni', a scris cotidianul La Stampa.

Alte două avertismente, privind 'un camion de fabricaţie rusească' şi 'un grup de terorişti sirieni şi yemeniţi' care se afla la Nassiriyah, îi parveniseră de la serviciile secrete în zilele dinaintea atentatului, fără însă ca generalul să fi luat măsuri.

Valoarea despăgubirilor către familiile victimelor urmează să fie stabilită de un alt tribunal.

Generalul Stano s-a apărat amintind că, în Irak, contingentul italian se afla 'în misiune umanitară': 'Baza militară se afla în mijlocul comunităţii locale. Iar eu ar fi trebuit ca prim gest umanitar să evacuez casele? Nu acesta era obiectivul nostru', s-a justificat el.

La Stampa mai aminteşte că generalul preluase comanda trupelor italiene de-abia pe 8 octombrie şi că baza militară vizată de atac fusese instalată cu câteva luni mai devreme, aşadar fără ca Stano să fi avut un cuvânt de spus în privinţa amplasamentului său. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.