Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că negocierile cu talibanii sunt 'moarte', după ce a anulat întâlnirea secretă prevăzută cu aceştia la Camp David, şi, tot luni, comandantul forţelor americane în Afganistan a afirmat că este probabilă o intensificare a operaţiunilor pentru contracararea înmulţirii recente a atacurilor insurgenţilor, transmite Reuters.

Trump a anulat întâlnirea secretă prevăzută să aibă loc cu talibanii la Camp David, Maryland, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce un militar american a fost ucis într-un atac sinucigaş al insurgenţilor la Kabul săptămâna trecută.

'Sunt moarte. Sunt moarte. În ce mă priveşte pe mine, sunt moarte', le-e declarat Trump reporterilor, întrebat despre aceste negocieri în timp ce părăsea Casa Albă pentru a se deplasa în Carolina de Nord.

Trump sperase să încheie lunile de negocieri cu talibanii, care controlează mari părţi din Afganistan, cu o întâlnire secretă la Camp David, la care ar fi participat şi preşedintele afgan Ashraf Ghani, şi care era menită să 'bată în cuie' un acord de retragere a trupelor din războiul din care implicate SUA de 18 ani.

Un proiect de acord convenit săptămâna trecută prevedea retragerea a 5.000 de soldaţi americani în lunile următoare, în schimbul garanţiilor că Afganistanul nu va fi folosit ca bază pentru atacuri asupra SUA şi a aliaţilor lor.

Aducerea acasă a trupelor americane din Afganistan a fost unul din principalele obiective de politică externă ale lui Donald Trump, potrivit căruia administraţia sa se gândeşte în continuare la o retragere a celor 14.000 de militari desfăşuraţi în această ţară. 'Am vrea să plecăm de acolo, dar vom pleca la momentul potrivit', a afirmat el.

Cu toate acestea, sfârşitul negocierilor a alimentat temerile unei noi creşteri a violenţelor în Afganistan.

Talibanii şi-au intensificat atacurile chiar în timp ce în ultimele săptămâni se desfăşurau negocieri de pace.

Generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului Central american, a declarat luni că este probabil că armata SUA îşi va accelera ritmul operaţiunilor în Afganistan pentru a contracara aceste violenţe.

'Cu siguranţă că nu vom sta pasivi şi să-i lăsăm să poarte o aşa-zisă cursă spre victorie. Acest lucru nu o să se întâmple', le-a spus generalul McKenzie reporterilor care îl însoţeau la baza aeriană Bagram din nord-estul Afganistanului.

Preşedintele afgan Ghani, care a fost ţinut spectator la negocierile purtate între oficiali americani şi reprezentanţi ai talibanilor, a avut mari rezerve faţă de acestea.

Luni, el şi-a reiterat apelurile la pace, dar a insistat că talibanii trebuie să respecte o încetare a focului, ceea ce aceştia au refuzat până acum. 'Pacea fără o încetare a focului este imposibilă', a subliniat Ghani.

Creşterea tensiunilor pe teren se adaugă incertitudinilor legate de viitorul forţelor americane, multe dintre acestea fiind nevoite acum să se pregătească pentru o intensificare a luptelor, în timp ce aşteaptă însă potenţiale ordine de retragere.

Preşedintele Trump a declarat că ar vrea să reducă numărul militarilor desfăşuraţi în Afganistan la circa 8.000.

Duminică, talibanii au avertizat că numărul victimelor americane va creşte în urma deciziei lui Trump de a anula negocierile cu ei.

Întrebat dacă intensificarea operaţiunilor împotriva insurgenţilor ar putea include lovituri aeriene şi raiduri ale comandourilor americane şi afgane, McKenzie a răspuns: 'Cred că vorbim de un spectru total'. 'Vom lua unele decizii, cred, în capitala ţării noastre în zilele următoare', a adăugat el, fără alte detalii. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.