Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un judecător districtual din SUA a dat luni o nouă lovitură eforturilor administraţiei lui Donald Trump de a interzice azilul pentru imigranţi, relatează Reuters.

Judecătorul Jon Tigar din San Francisco a blocat prin decizia făcută publică luni o măsură anunţată la 15 iulie de administraţia lui Trump prin care se cere ca majoritatea imigranţilor ce solicită azil în Statele Unite să ceară mai întâi azil într-o ţară terţă prin care au trecut în drumul lor spre SUA.

Imediat după aceea Tigar a emis o primă decizie prin care a blocat aplicarea acestei măsuri la nivel federal, dar Curtea de apel a SUA din Circuitul 9 din SUA - care acoperă între altele statele California şi Arizona, limitrofe Mexicului - a intervenit stabilind că decizia lui Tigar urmează să se aplice doar acestor două state şi i-a retrimis cazul judecătorului din San Francisco.

Luni, acesta a revenit insistând că hotărârea sa trebuie să se aplice la întreaga frontieră, până când justiţia federală se va pronunţa cu privire la legalitatea deciziei iniţiale a administraţiei.

Aceasta se înscrie în politica antiimigraţie a preşedintelui Trump, element central al campaniei sale electorale din 2016 şi un subiect major în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Unul din principalele obiective urmărite de Trump este de a reduce numărul solicitărilor de azil, mai ales din partea migranţilor din America Centrală care au trecut, în număr mare, graniţa dintre Mexic şi SUA în ultimii ani.

Decizia în cauză a administraţiei i-ar împiedica practic pe aproape toţi migranţii din ţări ca Salvador, Honduras sau Guatemala, care fug de sărăcia şi persecuţiile din ţările lor, să intre în SUA via Mexic, ca solicitanţi de azil. Măsura a mai fost contestată în justiţie de o serie de asociaţii pentru protecţia drepturilor imigranţilor.

La rândul său, administraţia Trump a solicitat Curţii Supreme a SUA să blocheze decizia Curţii de Apel a circuitului 9 cu privire la aplicarea acestei măsuri doar în California şi Arizona. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.