Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia şi-a achitat datoriile faţă de Consiliul Europei, după ce şi-a suspendat vreme de doi ani plăţile pe fondul crizei diplomatice, a anunţat luni organizaţia internaţională pentru apărarea drepturilor omului şi democraţie, informează AFP.

"Banii pentru 2018 şi 2017 au fost, în acest stadiu, plătiţi în proporţie de 97%", a declarat pentru AFP Daniel Hoeltgen, directorul pentru comunicare al Consiliului Europei.

Rusia datora suma de 54,7 milioane de euro, reprezentând contribuţiile sale la bugetul anual al organizaţiei, neplătite în cei doi ani.

"Ne aşteptăm ca şi dobânzile (la sumele neachitate la timp) să fie de asemenea plătite", a adăugat Daniel Hoeltgen.

La începutul lui iulie, guvernul rus a vărsat deja suma de 33 de milioane de euro, la cât se cifrează contribuţia sa la bugetul organizaţiei pentru întreg anul 2019.

Bugetul Consiliului Europei pentru acest an se ridică la 437 de milioane de euro. Pentru a face faţă unui eventual refuz al Rusiei de a-şi relua plăţile, organizaţia stabilită la Strasbourg din 1949 a pregătit un plan de reducere a activităţilor şi efectivelor sale.

La sfârşitul lui iunie, Rusia a revenit în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), după ce a absentat din organizaţie în contextul sancţiunilor adoptate în 2014 ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea. Moscova cerea restabilirea totală a drepturilor sale şi, ca urmare a respingerii cererilor sale, şi-a suspendat orice contribuţie financiară la Consiliul Europei din 2017, ameninţând să se retragă din organizaţie, ceea ce i-ar fi împiedicat pe cetăţenii ruşi să înainteze recursuri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

Această revenire a Rusiei în APCE, devenită posibilă printr-o modificare a regulilor organizaţiei la solicitarea majorităţii celor 47 de state membre pentru a pune capăt crizei, a declanşat furia Ucrainei, republicilor baltice şi Poloniei. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.