COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidele britanice de opoziţie şi parlamentari conservatori anti-Brexit au cerut marţi oficial o dezbatere de urgenţă în parlament în încercarea de a prelua sub control agenda legislativului şi pentru a-l împiedica astfel pe premierul conservator Boris Johnson să decidă un Brexit fără acord, relatează agenţia Reuters.

''O solicitare pentru o dezbatere de urgenţă privind acordul de retragere din Uniunea Europeană a fost înaintată. Preşedintele (Camerei Comunelor) o va examina astăzi. Dacă o va aproba, în virtutea (procedurii) Standing Order 24 dezbaterea va avea prioritate faţa de agenda zilei'', a anunţat Camera Comunelor, precizând de asemenea că, dacă dezbaterea se va desfăşura astăzi, ea va dura atât cât va permite preşedintele Camerei Comunelor sau până la ora locală 22:00, urmând ca dintre aceste două intervale de timp să se aplice acela care se încheie mai devreme.

Boris Johnson a amânat până pe 14 octombrie ''Discursul Reginei'', ceea ce implică de facto suspendarea activităţii parlamentului începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie şi îngreunează planurile adversarilor Brexitului de a împiedica ieşirea din UE la 31 octombrie. Aceştia din urmă vor să introducă până la suspendarea activităţii parlamentului un proiect de lege care să-l oblige pe şeful guvernului să ceară o nouă amânare a Brexitului dacă, până la 19 octombrie, premierul nu a reuşit să obţină un nou acord cu UE sau nu a primit aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

În parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, numeroşi parlamentari atât conservatori, cât şi din opoziţie fiind de fapt împotriva Brexitului în sine, în timp ce Boris Johnson insistă asupra rezultatului referendumului din 2016 care a decis ieşirea din UE.

Cum blocul comunitar a respins orice renegociere a acordului convenit cu Theresa May şi respins de trei ori de parlamentul britanic, Boris Johnson este hotărât să scoată Regatul Unit din UE fără un acord pe 31 octombrie. El avertizează că excluderea unui Brexit fără acord reduce forţa de negociere a guvernului său în încercarea de a convinge UE să revină totuşi asupra acordului respins de Camera Comunelor, şi în special asupra clauzei privind ''plasa de siguranţă'' nord-irlandeză, în virtutea căreia Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

Boris Johnson va convoca alegeri legislative anticipate pentru data de 14 octombrie dacă guvernul său va suferi o înfrângere în parlament în privinţa Brexitului, a indicat luni seară un responsabil guvernamental, citat de AFP şi Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.