Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

După mai bine de zece zile de aşteptare, un acord european de repartizare a migranţilor a permis vineri debarcarea celor 356 de persoane salvate de pe mare de nava Ocean Viking, spre uşurarea organizaţiilor SOS Mediterana şi Medici Fără Frontiere care erau pe punctul de a epuiza stocurile de alimente, informează AFP şi Reuters.

Operaţiunea de transfer a migranţilor în grupuri de câte 15 pe vedete militare a durat 2 ore şi jumătate şi s-a încheiat în jurul orei 17:30 GMT. Nava Ocean Viking a pornit apoi spre Marsilia, portul său de origine.

Aşa cum a anunţat anterior premierul maltez Joseph Muscat, transferul s-a realizat pe mare, în afara apelor teritoriale malteze. Migranţii au fost debarcaţi apoi pe coasta malteză în jurul orei 21:00 GMT.

Migranţii vor fi repartizaţi între "Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Portugalia şi România", a precizat Muscat pe contul său de Twitter, subliniind că "niciunul nu va rămâne în Malta".

Franţa va primi 150 de migranţi, a anunţat ministrul de interne Christophe Castaner, care a subliniat că Parisul îşi "menţine solidaritatea", la 3 zile după ce a decis să primească 40 de migranţi salvaţi de nava spaniolă Open Arms. Joi seara, Portugalia a anunţat disponibilitatea de a primi până la 35 de migranţi.

În dimineaţa zilei de vineri, organizaţia Medici Fără Frontiere anunţase că au mai rămas "stocuri de alimente pentru doar patru zile, inclusiv vineri".

Comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos a mulţumit autorităţilor malteze pentru faptul că au dat dovadă de "solidaritate concretă" permiţând debarcarea migranţilor şi s-a felicitat pentru acordul convenit între statele europene "într-un spirit de responsabilitate colectivă".

Nava Ocean Viking transporta migranţi africani proveniţi, în marea lor majoritate, din Sudan, salvaţi de pe mare în patru misiuni separate, desfăşurate între 9 şi 12 august în largul coastelor libiene. Printre ei sunt peste 100 de minori, dintre care 90 neînsoţiţi şi 3 copii cu vârsta de sub 5 ani, conform informaţiilor furnizate de Medici Fără Frontiere. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela JUncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.