Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Marea Britanie îi va trimite înapoi pe migranţii care încearcă să traverseze ilegal Canalul Mânecii din Franţa, a declarat vineri premierul Boris Johnson, transmite Reuters.

 

“Vă vom trimite înapoi”, a afirmat Johnson, întrebat de presă care este mesajul său către migranţii ilegali după ce autorităţile au interceptat o ambarcaţiune în largul litoralului sudic al Angliei.

 

“Marea Britanie nu ar trebui privită ca un loc unde poţi automat să vii şi să încalci legea încercând să ajungi în mod ilegal”, a transmis el.

 

Potrivit BBC News, ministrul britanic de interne Priti Patel va discuta cu omologul francez după ce mai mult de 60 de migranţi au încercat joi să traverseze Canalul Mânecii.

 

Patru bărci au fost interceptate de paza de coastă în largul comitatului Kent, iar două au debarcat pe o plajă din Sussex.

 

Alte două ambarcaţiuni de cauciuc, în care se aflau 19 adulţi, 10 copii şi un bebeluş, au fost oprite de autorităţile franceze.

 

Mai mult de 900 de persoane, printre care cel puţin 80 de copii, au trecut Canalul Mânecii la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni în acest an. 

 

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne a declarat că traversarea Canalului cu barca înseamnă "un risc uriaş", iar "bandele criminale care perpetuează această situaţie sunt nemiloase şi nepăsătoare faţă de pierderile de vieţi".

 

"Continuăm să monitorizăm situaţia şi lucrăm strâns la toate nivelurile cu autorităţile franceze în această problemă", a adăugat ea.

 

Potrivit Ministerului de Interne, 65 de persoane care au ajuns ilegal cu astfel de ambarcaţiuni au fost returnate în ţări europene în acest an.AGERPRES (autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.