Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Democrat italian (PD, centru-stânga) s-a declarat 'unit' în spatele proiectului de a forma o majoritate cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), dar a pus pentru aceasta cinci condiţii, printre care o schimbare radicală în politica faţă de migranţi, transmite AFP.

După destrămarea alianţei dintre M5S şi Liga (de extremă dreapta) a lui Matteo Salvini, conducerea PD, cea mai importantă formaţiune a stângii, a votat miercuri în unanimitate pentru a-i propune preşedintelui Republicii, Sergio Mattarella, 'constituirea unui guvern al schimbării' cu M5S.

'Astăzi, am făcut un pas mare, dat fiind că întregul PD s-a reunit în jurul acestei decizii', a declarat şeful formaţiunii, Nicola Zingaretti, la finalul reuniunii.

În ce priveşte discuţiile vizând o alianţă cu M5S, idee lansată de fostul prim-ministrul al PD Matteo Renzi, Nicola Zingaretti a subliniat că 'nu se pune problema unor mici acorduri pe sub masă' şi că negocierile trebuie să se desfăşoare 'la lumina zilei'.

PD vrea să cadă de acord cu M5S asupra 'unui program realizabil şi împărtăşit de o largă majoritate parlamentară', în caz de eşec ţara urmând 'să se îndrepte spre alegeri anticipate', a arătat el.

La reuniunea conducerii PD, Zingaretti a enumerat cinci puncte de program ce constituie condiţii puse M5S pentru un acord: 'apartenenţa loială la Europa, deplina recunoaştere a democraţiei reprezentative şi a rolului central al parlamentului, dezvoltarea bazată pe respectul faţă de mediu, modificarea politicii în ce priveşte gestionarea fluxurilor de migraţie cu un rol preeminent al Europei, virajul în politica economică şi socială spre mai multă redistribuire şi investiţii'.

Zingaretti este reticent faţă de ideea ca noul cabinet să fie condus de premierul demisionar Giuseppe Conte, reproşându-i acestuia marţi acceptarea înăspririi politicii faţă de migranţi, impulsionată de Salvini şi votată sistematic de M5S, de care Conte este apropiat.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.