Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Acordul încheiat de SUA cu Turcia în scopul stabilirii unei zone de securitate în nord-estul Siriei va fi pus în aplicare "în etape", primele operaţiuni urmând să înceapă rapid, a anunţat miercuri Pentagonul, transmite AFP.

"Suntem acum în proces de examinare cu omologii turci a opţiunilor privind crearea unui centru de operaţiuni comune", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Pentagonului, comandantul Sean Robertson.

"Mecanismul de securitate va fi realizat în etape", a adăugat el. "SUA sunt pregătite să înceapă rapid anumite activităţi, în timp ce continuăm discuţiile cu Turcia".

Conform acordului încheiat săptămâna trecută între Ankara şi Washington la capătul unor negocieri dificile, "centrul de operaţiuni comune", care va avea sediul în Turcia, urmăreşte să coordoneze crearea unei "zone de securitate" în nordul Siriei.

Această zonă vizează crearea unui tampon între frontiera turcă şi teritoriile controlate de miliţia kurdă Unitatea de Protecţie a Poporului (YPG), susţinută de SUA, pe care însă Ankara o califică ca fiind "teroristă".

Fostul comandant al forţelor americane din Orientul Mijlociu, generalul Joseph Votel, s-a exprimat public împotriva controlării de către Ankara a unei astfel de zone de securitate.

Într-un articol apărut luni în revista The National Interest, Votel consideră că dacă o astfel de zonă s-ar afla sub controlul Turciei "ar crea probleme tuturor părţilor implicate".

"Zonele de securitate sunt, în general, stabilite pentru a proteja populaţia din zonele de conflict şi sunt concepute, de obicei, pentru a fi neutre, demilitarizate şi concentrate pe obiective umanitare" a scris generalul american aflat acum în retragere, în articolul semnat împreună cu o expertă turcă de la Universitatea George Washington, Gönül Tol.

"Impunerea unei zone de securitate de 20 de mile (30 km) la est de fluviul Eufrat ar avea un efect contrar (celui scontat): deplasarea probabilă a peste 90% din populaţia siriană kurdă, înrăutăţirea situaţiei umanitare deja foarte dificile şi crearea condiţiilor pentru un conflict deosebit de grav, care ar presupune o desfăşurare militară prelungită", se mai arată în articol. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu).

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.