Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Kremlinul a apreciat drept 'justificată' marţi fermitatea cu care forţele de ordine au dispersat manifestaţiile care se desfăşoară la Moscova de la mijlocul lunii iulie pentru a solicita alegeri libere - demonstraţii marcate de numeroase arestări - respingând totodată orice fel de 'criză politică' în Rusia, informează AFP.

Potrivit Reuters, Kremlinul a negat marţi faptul că seria de proteste politice la Moscova din ultimele săptămâni au provocat o criză politică în Rusia, în primele sale comentarii cu privire la aceste manifestaţii.

'Nu suntem de acord cu aceia care califică ceea ce se întâmplă (în Rusia) drept 'criză politică'', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reacţionând pentru prima oară la mişcarea de protest de o amploare neobişnuită de la revenirea lui Vladimir Putin în fotoliul prezidenţial în 2012.

'Considerăm ca suficient de justificată fermitatea forţelor de ordine pentru a pune capăt tulburărilor ordinii publice', a spus el, adăugând că acele cazuri individuale când poliţia a făcut exces de zel sunt în curs de examinare.

De la mijlocul lunii iulie, mii de persoane se reunesc în fiecare weekend la apelul opoziţiei în centrul Moscovei pentru a protesta împotriva respingerii candidaţilor opoziţiei la alegerile locale din septembrie.

Sute de protestatari, printre care opozantul nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, au fost arestaţi, uneori într-o manieră brutală, în cursul protestelor dintre care unele nu au fost autorizate.

Ultima şi cea mai importantă manifestaţie organizată pentru a cere alegeri libere a reunit duminică la Moscova până la 60.000 de persoane.

Manifestaţiile pentru alegerea corpului legislativ de la Moscova (Duma locală) reprezintă cea mai importantă mişcare de contestare în Rusia din 2011-2013, când ruşii au ieşit masiv în stradă împotriva a ceea ce ei au perceput ca fiind o presupusă fraudare a alegerilor prezidenţiale. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.