Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Americanii, în marea lor majoritate, nu sunt de acord cu felul în care administraţia preşedintelui republican Donald Trump gestionează situaţia solicitanţilor de azil pe de-o parte, iar pe de altă parte susţin că trebuie să existe o cale pentru ca imigranţii clandestini să poată rămână legal în SUA, potrivit unui sondaj publicat luni de Centrul Pew şi citat de EFE.

Potrivit sondajului, aproape două treimi dintre persoanele chestionate - 65% - cred că executivul american gestionează foarte prost sau relativ prost situaţia reprezentată de numărul tot mai mare al solicitanţilor de azil la frontiera cu Mexicul, faţă de 33% care consideră că administraţia americană face o treabă bună.

Pentru a face faţă crizei de la frontiera americano-mexicană, 86% dintre americani cred că este foarte importantă (52%) sau relativ importantă (34%) creşterea numărului de judecători care se ocupă de astfel de cazuri. În plus, 82% dintre americani sunt de părere că trebuie oferite condiţii sigure şi igienice pentru solicitanţii de azil, după sosirea acestora pe teritoriul SUA.

Pentru realizarea acestui sondaj, Centrul Pew a intervievat în perioada 22 iulie - 4 august 5.766 de persoane, din care au răspuns 4.175.

Totuşi, în pofida faptului că majoritatea americanilor dezaprobă felul în care administraţia SUA gestionează problema solicitanţilor de azil, tot o majoritate dintre ei (74%) consideră că ''sub o formă sau alta'' este important să se reducă fluxul de migranţi care sosesc în ţară, iar 69% cred că este important să se ofere o asistenţă mai semnificativă ţărilor din America Centrală, de unde provin mulţi dintre solicitanţii de azil.

Dincolo de subiectul în sine al solicitanţilor de azil, sondajul Centrului Pew mai relevă că 72% dintre cetăţenii americani sunt de părere că imigranţilor ilegali ar trebui să li se permită să rămână legal în SUA dacă îndeplinesc anumite condiţii. În fapt, potrivit sondajului, americanii au o părere ''relativ pozitivă'' despre imigranţii ilegali atunci când li se cere să evalueze calităţi precum onestitatea şi impactul la locul de muncă. Trei sferturi dintre americanii intervievaţi (77%) cred că imigranţii ocupă locuri de muncă pe care nativii nu şi le doresc oricum, 73% sunt de părere că imigranţii sunt la fel de cinstiţi şi de muncitori precum americanii get-beget, iar 69% nu cred că există o posibilitate mai mare în rândul acestora de a comite delicte mai grave. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.