

Oraşul Hiroshima, care comemorează marţi 74 de ani de la primul atac nuclear din istorie, a cerut ca Japonia să semneze Tratatul ONU privind interzicerea armelor nucleare, relatează AFP.
Locuitorii oraşului, reuniţi în Parcul Memorialul Păcii, s-au rugat marţi în tăcere, au aprins lumânări şi au depus coroane de flori în prezenţa premierului japonez Shinzo Abe, în memoria celor care au fost ucişi de bomba aruncată în dimineaţa zilei de 6 august 1945 de un avion american.
Primarul oraşului Hiroshima, Kazumi Matsui, a cerut cu această ocazie ca ţara sa să ratifice Tratatul privind interzicerea armelor nucleare, aprobat în iulie 2017 de 122 de ţări, semnat de atunci de mai mult de jumătate din acestea, dar respins de toate puterile nucleare.
''Solicit guvernului singurei ţări care are experienţa armei nucleare în timp de război să răspundă cererii hibakusha (persoanele expuse bombei) să ratifice Tratatul privind interzicerea armelor nucleare'', a spus primarul Matsui.
''Le cer liderilor japonezi să demonstreze pacifismul înscris în Constituţia noastră, făcând acest pas către o lume fără arme nucleare'', a adăugat el.
Primarul oraşului Hiroshima i-a invitat pe liderii din întreaga lume să vină în oraşul său pentru a vedea Memorialul Păcii cu propriii lor ochi. Papa Francisc urmează să efectueze o vizită anul acesta.
Ameninţarea nucleară a revenit în atenţie în aceeaşi zi în Asia, cu o nouă lansare de ''proiectile neidentificate'' de către Coreea de Nord, deţinătoare a armei atomice.
La rândul lor, SUA şi Rusia, după şase luni de dialog inutil, s-au retras din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), un acord emblematic pentru sfârşitul Războiului Rece şi care vizează rachetele cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 km.
Premierul japonez a reiterat marţi promisiunea de a servi drept ''punte'' între ţările deţinătoare de armă atomică şi cei care nu deţin o astfel de armă, pentru a scăpa lumea de această ameninţare. "Cu ajutorul ambelor părţi, îi voi încuraja cu răbdare la dialog şi sunt hotărât să conduc eforturile internaţionale în această direcţie", a subliniat el.
Bomba de la Hiroshima a provocat în ziua în care a fost lansată şi în săptămânile următoare 140.000 de morţi. Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică americană a lovit oraşul Nagasaki, provocând moartea a circa 74.000 de persoane la faţa locului şi, ulterior, ca efect al radiaţiilor. La 15 august 1945, Japonia şi-a anunţat capitularea. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |