Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ciocnirea între mai multe maşini luni la Cairo, soldată cu cel puţin 20 de morţi, a fost un act 'terorist', a declarat preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi, citat de AFP.

Al-Sissi a prezentat pe reţelele de socializare condoleanţele sale 'poporului egiptean şi familiilor martirilor ucişi în incidentul laş de origine teroristă'.

Potrivit unui ultim bilanţ stabilit de Ministerul Sănătăţii, cel puţin 20 de persoane au fost ucise când o maşină care circula cu viteză mare a lovit alte trei vehicule, provocând o explozie uriaşă în noaptea de duminică spre luni, cu puţin timp înainte de ivirea zorilor.

Ministerul de Interne a atribuit actul grupului Hasm, considerat de către autorităţi apropiat Fraţilor musulmani, mişcare interzisă şi reprimată cu severitate în Egipt.

Primele elemente ale anchetei au condus la 'stabilirea faptului că grupul Hasm, legat de Fraţii musulmani terorişti, se află în spatele pregătirii vehiculului' care a provocat explozia, a menţionat Ministerul de Interne într-un comunicat.

Din 2016, grupul Hasm a revendicat mai multe atentate împotriva poliţiei, unor oficiali şi judecători la Cairo.

Coliziunea, care a avut loc în apropiere de Institutul de tratare a cancerului din Cairo, a făcut de asemenea 47 de răniţi, dintre care 'trei sau patru sunt în stare critică', potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Khaled Megahed.

Aproximativ 78 de pacienţi ai centrului medical respectiv, care a fost avariat în urma exploziei, au fost transferaţi în alte spitale, a adăugat acesta, fără să precizeze dacă unii dintre ei au fost răniţi în urma coliziunii.

Pe reţelele de socializare circulă imagini cu vehicule calcinate şi persoane transportate la spital. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.