Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un Brexit fără acord ar putea readuce în discuţie o reunificare a Irlandei şi ar pune în situaţie dificilă Regatul Unit, a apreciat premierul irlandez Leo Varadkar, transmit sâmbătă Reuters şi AFP.

Şeful executivului de la Dublin a avertizat, de asemenea, că un Brexit dur ar putea submina poziţia Scoţiei în interiorul Regatului Unit.

Întrebat, în cadrul unei conferinţe pe teme politice, dacă guvernul irlandez intenţionează să înceapă demersurile pentru reunificarea Irlandei, Leo Varadkar a spus că în prezent nu există un astfel de plan, în contextul în care el ar fi considerat un act provocator de către unioniştii pro-britanici din Irlanda de Nord.

''Dar, în cazul unui Brexit dur, aceste întrebări se vor pune'', a precizat el.

''Dacă Londra scoate Irlanda de Nord din Uniunea Europeană împotriva voinţei majorităţii populaţiei nord-irlandeze, astfel luându-i cetăţenia europeană şi subminând Acordul din Vinerea Mare, atunci aceste chestiuni vor fi ridicate, fie că ne place sau nu'', a spus Varadkar la o conferinţă din cadrul Şcolii de vară MacGill, organizată în nord-vestul Irlandei.

La referendumul din iunie 2016, 56% dintre nord-irlandezi au votat pentru rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană.

Peste 3.600 de persoane au murit în Irlanda de Nord în trei decenii de violenţe între naţionaliştii irlandezi ce susţineau reunirea cu Irlanda, pe de o parte, şi forţele de securitate britanice şi unioniştii pro-britanici, pe de altă parte.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.