

COD GALBEN: 01-06-2025 ora 19 Intre 19:50 si 20:50 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindină de dimensiuni mici. in Județul Bistriţa-Năsăud;
Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără a invoca "niciun fel de scuze", a declarat miercuri noul premier britanic Boris Johnson în faţa reşedinţei de pe Downing Street 10, la puţin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a, relatează Reuters, AFP şi dpa.
Johnson, unul dintre susţinătorii vocali ai Brexitului, a spus că va încheia "un nou acord, un acord mai bun" cu Uniunea Europeană, "bazat pe liber schimb".
"Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze", a subliniat el.
Fostul primar al Londrei şi ministru de externe a repetat că dacă acest lucru va trebui să se facă cu preţul unei ieşiri fără acord, atunci ţara lui va fi gata.
"Este vital să ne pregătim pentru posibilitatea redusă ca Bruxellesul să refuze să mai negocieze şi să fim forţaţi să ieşim fără acord, nu pentru că vrem acest rezultat ci pentru că este de bun simţ să ne pregătim", a adăugat cel care a fost unul dintre principalii promotori ai votului pro-Brexit înaintea referendumului din iunie 2016.
El a precizat că, deşi va forma "o mare echipă de femei şi bărbaţi", îşi va asuma personal responsabilitatea pentru schimbarea pe care doreşte să o vadă.
El a adus un omagiu "curajului şi răbdării" predecesoarei sale Theresa May, dar a spus că, în pofida tuturor eforturilor ei, "a devenit clar că există pesimişti acasă şi peste hotare care cred că după trei ani de indecizie această ţară a devenit o prizonieră a disputelor vechi din 2016 şi că în această casă a democraţiei suntem incapabili să onorăm un mandat democratic".
"Stau astăzi în faţa dvs pentru a vă spune vouă, poporului britanic, că acei critici se înşală", a mai spus el.
De asemenea, el s-a declarat "convins" că ar putea obţine un acord care să nu includă controale la frontiera irlandeză, dar nici "plasa de siguranţă antidemocratică".
"Plasa de siguranţă" sau "backstop" este un mecanism prevăzut de acordul de divorţ încheiat de Theresa May cu Bruxellesul dar respins de trei ori de deputaţii britanici care permite evitarea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi vecina sa Republica Irlanda după Brexit.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |