Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Japonezii sunt chemaţi duminică la urme pentru a reînnoi jumătate din Camera superioară a parlamentului, un scrutin fără miză care, potrivit sondajelor, urmează să consolideze poziţia premierului Shinzo Abe, relatează AFP.

Secţiile de votare s-au deschis la orele 07.00 (sâmbătă, 22.00 GMT) şi se vor închide la 19.00 sau 20.00 (11.00 sau 12.00 GMT) în funcţie de locul unde sunt situate. Dacă se va întâmpla ca la precedentele alegeri de acest fel, rata participării la vot riscă să fie scăzută, chiar dacă se poate vota anticipat foarte simplu în birouri special amenajate, uneori instalate în supermagazine sau gări.

De această dată, este vorba de înlocuirea a jumătate din Senat, 124 de locuri.

Pensii, impozit pe consum, Constituţie, educaţie sunt marile teme de campanie, dar supremaţia Partidului Liberal Democrat (PLD, dreapta), prezidat de Shinzo Abe, are riscuri minime de a fi compromisă.

Formaţiunea sa omnipotentă şi aliatul său, Komeito, deţin 70 de locuri în jumătatea care nu este pusă în joc şi este de aşteptat să obţină o majoritate clară în locurile disputate.

Cota de popularitate a guvernului Abe, care se menţine la putere de la sfârşitul lui 2012, s-a situat în jurul la 45% în ultimul sondaj publicat de postul naţional de televiziune NHK, în timp ce 33% dintre persoanele chestionate s-au declarat nemulţumite de acţiunea executivului.

Starea deplorabilă a opoziţiei, o sumă de mici partide dispersate şi uneori bizare, garantează majorităţii conservarea forţelor sale, iar Shinzo Abe ar putea rămâne în fotoliul de prim-ministru până la finalul celui de-al treilea mandat de trei ani ca preşedinte al PLD, în 2021.

În noiembrie, el va deveni premierul nipon cu cea mai mare longevitate, depăşind recordul lui Taro Katsura, de trei ori în funcţie între 1901 şi 1913.

Ambiţia sa este însă alta: să reformeze Constituţia japoneză pacifistă redactată de ocupantul american, intrată în vigoare în 1947 şi niciodată amendată de atunci.

Shinzo Abe doreşte să schimbe mai multe aspecte, în special înscrierea în legea fundamentală a existenţei forţelor armate naţionale. El speră că dezbaterea, care divizează opinia publică, se va putea deschide cu sinceritate odată depăşită această etapă a senatorialelor.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.