Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul francez pentru tranziţia ecologică, Francois de Rugy, a anunţat marţi că şi-a prezentat demisia în cursul dimineţii, considerându-se victima unui "linşaj mediatic", informează AFP.

Site-ul de investigaţii Mediapart a dezvăluit că De Rugy a organizat "dineuri private fastuoase" în 2017 şi 2018, când era preşedintele Adunării Naţionale, camera inferioară a parlamentului Franţei, şi a beneficiat de lucrări de reamenajare a locuinţei de serviciu.

"Atacurile şi linşajul mediatic al căror obiect a fost familia mea mă determinaă astăzi să fac pasul în spate necesar", a declarat ministrul într-un comunicat în care susţine că, din cauza eforturilor de a se apăra, nu mai este în măsură să îşi "asume cu seninătate şi eficienţă misiunea încredinţată de Preşedintele Republicii şi de premier".

De Rugy a precizat că a formulat o plângere penală pentru calomnie împotriva Mediapart. El consideră că a fost atacat "pe baza unor fotografii furate, a unor bârfe, aproximări şi elemente exterioare funcţiei" şi că nu există nicio îndoială privind intenţia "de a face rău, de a murdări, de a demola".

Ministrul părea să se bucure de sprijinul executivului; luni seara, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat în timpul unei vizite la Belgrad că i-a cerut premierului Edouard Philippe să clarifice problema şi să ia decizii pe baza "faptelor". Şeful statului a apreciat că "altfel se ajunge la o Republică a delaţiunilor". AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.