Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aproape un utilizator din cinci de pe Twitter (19%) urmăreşte contul oficial al preşedintelui Donald Tump, care are aproape 62 de milioane de abonaţi pe reţeaua de socializare, potrivit unei anchete publicate luni de Pew Research Center, relatează AFP.

Sondajul arată că peste jumătate dintre aceşti internauţi (54%) sunt favorabili politicii duse de locatarul de la Casa Albă şi cu postările sale pe Twitter adesea polemice.

Pew Research Center sugerează totuşi că influenţa lui Trump pe Twitter, reţeaua sa socială preferată, rămâne limitată, în măsura în care numai 22% dintre adulţii americani au un cont pe platforma de socializare.

Cel de al 45-lea preşedinte american este de altfel mai puţin influent pe Twitter în rândul americanilor decât predecesorul său Barack Obama, urmărit de 26% dintre utilizatorii Twitter în SUA, respectiv 107 milioane de abonaţi.

Dintre utilizatorii reţelei sociale, aproape trei republicani din zece îl urmăresc pe Trump şi numai 13% dintre democraţi.

Ancheta a fost efectuată între decembrie 2018 şi iulie 2019 pe un eşantion de 2.388 adulţi americani prezenţi pe Twitter şi care au acceptat să pună datele lor publice la dispoziţia centrului de cercetare.

Aceste cifre sunt publicate în contextul în care Donald Trump este sub focul criticilor pentru o serie de tweet-uri împotriva unor alese democrate de culoare, cărora le-a spus să se întoarcă în ţările lor de origine, deşi mai multe dintre cele la care pare să se refere sunt născute în SUA.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.