Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Atacurile cu drone asupra industriei petroliere din Arabia Saudită din luna mai şi-au avut originea în Irak, nu în Yemen, au concluzionat oficiali americani, ceea ce a atras atenţia autorităţilor irakiene, care au solicitat Washingtonului mai multe date în sprijinul acestor afirmaţii, a informat vineri Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters.

Surse oficiale la curent cu informaţiile deţinute de serviciile americane referitoare la atacurile cu drone din luna mai au informat că aceste atacuri îşi au originea în sudul Irakului, scrie WSJ, susţinând că, cel mai probabil, ar fi vorba de de miliţii din această regiune, sprijinite de Iran.

Rebelii Houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran, care sunt în conflict de patru ani cu o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, au revendicat atacurile cu drone împotriva conductei Est-Vest.

Incidentul a avut loc la două zile după ce patru nave, inclusiv două petroliere saudite, au fost avariate printr-un sabotaj în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.

Atacurile au avut loc pe fondul creşterii tensiunilor dintre SUA şi Iran, determinate de decizia Washingtonului de luna trecută de a reduce la zero exporturile de petrol ale Teheranului şi de a-şi consolidat prezenţă militară în Golf, ca răspuns la ceea ce consideră a fi ameninţări iminente din partea Iranului.

Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze informaţiile apărute în WSJ.

În cadrul unei conferinţe de presă, premierul irakian Adel Abdul Mahdi a negat că acest atacuri ar fi putut fi lansate de pe teritoriul ţării sale.

"Toate serviciile noastre de informaţii şi aviaţia noastră au negat astfel de informaţii pentru că spaţiul aerian este cunoscut", a declarat Mahdi. "În ceea ce ne priveşte, nu avem nicio dovadă sau probe în acest caz". Oficialul irakian a mai precizat că în ziua respectivă serviciile militare sau cele de informaţii nu au sesizat vreo mişcare în spaţiul aerian al Irakului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.