Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Moscova şi Washingtonul "au dispus ca miniştrii lor de externe ţări să înceapă consultările" asupra unei prelungiri a tratatului nuclear START, informează AFP.

"Dar nu se poate spune încă dacă aceasta va duce la prelungire" a acestui important tratat privind controlul armelor strategice nucleare, a afirmat Vladimir Putin în marja G20 de la Osaka.

Acest tratat bilateral de reducere a armelor strategice, denumit "New START", care a fost semnat în 2010, menţine arsenalele nucleare rus şi american cu mult sub nivelul celor din Războiul rece. El ajunge la scadenţă în 2021, într-o perioadă de puternice tensiuni între cele două mari puteri nucleare.

Rusia şi SUA şi-au suspendat deja în acest an participarea la tratatul de dezarmare nucleară INF (Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare) referitor la armele cu rază scurtă şi medie de acţiune (între 500 şi 5.500 km) semnat la finalul Războiului rece, acuzându-se reciproc că îl încalcă.

Într-o conferinţă de presă susţinută în finalul G20, Putin a revenit asupra reuniunii bilaterale foarte comentate de vineri cu omologul său american Donald Trump:"A fost întâlnire bună, foarte pragmatică".

Întâlnirea foarte cordială între Vladimir Putin şi Donald Trump la Osaka a avut un ecou puternic, în special din cauza glumelor adresate de preşedintele american omologului său rus despre două subiecte sensibile în SUA: suspiciunile de ingerinţă rusă în alegerile americane şi ştirile false ("fake news"). Acest din urmă termen este utilizat de Donald Trump pentru a critica presa.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Rusia va face tot posibilul pentru a-şi îmbunătăţi
relaţiile cu Statele Unite, conform Reuters. Întrebat despre probabilitatea instituirii de noi sancţiuni americane la adresa Rusiei, Putin a răspuns că îi revine Washingtonului să decidă cum să construiască cel mai bine relaţiile cu Moscova.

Potrivit agenţiei de presă TASS, Vladimir Putin a spus că preşedintele SUA a pus accentul în cadrul discuţiilor purtate pe tema marinarilor ucraineni reţinuţi în Rusia.

"Această temă a fost abordată. Nu mai ţin minte dacă la dineu sau la întâlnirea noastră bilaterală, dar, în orice caz, preşedintele american a făcut din acest subiect una dintre priorităţile discuţiilor noastre la G20", a declarat Putin.

Liderul rus a afirmat că pe această temă "nu există încă o decizie, procesul judiciar este în curs, trebuie să aşteptăm rezultatele şi apoi să luăm o hotărâre".

În acelaşi timp, Putin a declarat sâmbătă că l-a informat pe omologul său american cu privire la acţiunile Rusiei în Siria, adăugând că cele două ţări menţin contacte în privinţa acestei ţări din Orientul Mijlociu. AGERPRES/ (AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.