Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ungaria nu are nicio dovadă că echipamentele companiei chineze de telecomunicaţii Huawei ar reprezenta o ameninţare de securitate, iar guvernul de la Budapesta intenţionează să ofere facilităţi pentru a accelera desfăşurarea reţelei 5G, a declarat joi agenţiei Reuters ministrul ungar al tehnologiei şi inovaţiei, Laszlo Palkovics.

''Noi avem o abordare mai degrabă pragmatică, de fapt aceeaşi cu cea a Germaniei'', a spus oficialul ungar. ''Nu s-a dovedit că tehnologia Huawei ar reprezenta vreun risc pentru Ungaria, nu am văzut nimic care să susţină aceasta. Până când nu se va dovedi că Huawei, sau Cisco sau orice altă tehnologie presupune o ameninţare pentru securitatea comunităţii noastre, respectiv a Ungariei, NATO sau UE, vom trata tehnologia Huawei la fel ca orice altă tehnologie'', a punctat ministrul Palkovics.

Comentariile sale survin după ce organismul ungar de reglementare în sectorul telecomunicaţiilor (NMHH) a publicat săptămâna trecută proiectul documentaţiei pentru licitaţia de atribuire a spectrului 5G, cu o valoare estimată la circa 70 de miliarde de forinţi (circa 244 de milioane de dolari).

Statele Unite şi unele ţări vest-europene consideră că echipamentele societăţii Huawei pot fi folosite de serviciile secrete chineze pentru acţiuni de spionaj şi de asemenea văd expansiunea acestei companii în zona Europei Centrale drept o modalitate pentru China de a-şi construi o platformă pentru piaţa europeană, acuzaţii negate de Huawei.

Washingtonul este îngrijorat în special de expansiunea Huawei în Ungaria şi Polonia. Această companie a investit în Ungaria circa 1,2 miliarde de dolari începând din anul 2005 şi are în această ţară circa 2.000 de angajaţi. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.