Iranul a anunţat luni că a destructurat o vastă reţea de spionaj cibernetic, care ar fi fost dirijată de Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA), şi a menţionat că spioni americani au fost arestaţi în mai multe ţări, potrivit Reuters.
'O reţea de spionaj cibernetic dintre cele mai avansate, care a jucat un rol important în operaţiunile CIA în diferite ţări, a fost descoperită cu ceva timp în urmă de serviciile de informaţii iraniene şi a fost dezmembrată', a declarat secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională, Ali Shamkhani. 'Am făcut schimb de informaţii cu aliaţii noştri, ceea ce a condus la identificarea şi arestarea unor agenţi CIA', a adăugat Ali Shamkhani, ale cărui declaraţii au fost difuzate de radioteleviziunea iraniană IRIB.
Responsabilul de la Teheran nu a precizat numărul agenţilor arestaţi şi nici în ce ţări au fost aceştia reţinuţi.
Tensiunile au crescut în ultimele zile între SUA şi Iran, după atacurile care au vizat două petroliere în Golful Oman, atacuri imputate de Washington iranienilor.
Armata iraniană a dezminţit luni că s-ar afla la originea acestor atacuri şi a subliniat că dacă ar decide să blocheze strâmtoarea Ormuz ar face-o în mod deschis. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.