Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Candidaţii la postul de primar al metropolei Istanbul s-au confruntat duminică într-o dezbatere televizată istorică, cu o săptămână înaintea scrutinului din 23 iunie, convocat după anularea alegerilor municipale din 31 martie, informează AFP.

Candidatul Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), Binali Yildirim, a dezbătut timp de aproape trei ore cu Ekrem Imamoglu, candidatul principalei formaţiuni politice de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).

Este pentru prima oară după preluarea puterii de către Recep Tayyip Erdogan în 2002, când o astfel de dezbatere are loc. O dezbatere similară a avut loc în octombrie 2002, în cadrul căreia s-au confruntat Recep Erdogan şi liderul de atunci al CHP, Deniz Baykal, înaintea alegerilor din luna noiembrie a aceluiaşi an.

Anul acesta, la scrutinul municipal din 31 martie AKP a avut parte de un eşec răsunător prin pierderea postului de primar în Istanbul şi Ankara, oraşe pe care partidul conservator-islamic al preşedintelui Erdogan şi predecesorul acestuia le guvernau din 1994.

La Istanbul, Imamoglu, un fost primar de district, l-a devansat cu aproximativ 13.000 de voturi pe Yildirim, fost premier şi apropiat al preşedintelui Erdogan.

Această înfrângere a reprezentant un afront fără precedent pentru Erdogan, care anterior declarase de multe ori că "cine câştigă Istanbulul câştigă Turcia".

Victoria candidatului opoziţiei a fost însă anulată de Înaltul comitet electoral în urma mai multor plângeri depuse de AKP, care a reclamat nereguli în desfăşurarea scrutinului municipal.

În timpul dezbaterii de duminică seara, difuzată în direct pe principalele canale de televiziune din Turcia, Yildirim a declarat că "au fost furate voturi" pe 31 martie în detrimentul candidaturii sale.

În schimb, contracandidatul Imamoglu a repetat că se consideră în continuare "primarul ales"."Este o luptă democratică pentru drepturile" alegătorilor din Istanbul, a afirmat candidatul opoziţiei.

Yildirim a evidenţiat în intervenţiile sale experienţa de fost ministru al transporturilor şi pe cea de premier.

Imamoglu a replicat că reprezentantul AKP nu are "dreptul să facă promisiuni" electorale, în măsura în care de 25 de ani partidul său a fost la putere în Istanbul.

Mai devreme în cursul zilei de duminică, preşedintele Erdogan a intervenit public pentru a încerca să diminueze importanţa scrutinului din 23 iunie, evidenţiind că AKP controlează 25 din cele 39 de districte ale Istanbulului.

"Alegerea de săptămâna viitoare este doar pentru a desemna primarul", a declarat preşedintele, care a apreciat că rezultatul votului nu va fi decât ''o schimbare în vitrină" şi a criticat interesul mare al presei internaţionale pentru acest nou scrutin. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.