Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Femeile joacă un rol tot mai mai important în organizaţia Stat Islamic (SI), atât în luptele din prima linie, cât şi în activităţile teroriste în Occident, subliniază Europol într-un raport dat publicităţii vineri, avertizând că aceasta ar putea avea consecinţe pe termen lung pentru alte grupări jihadiste, transmite dpa.

Rolul femeilor s-a extins în 'media, poliţia morală, sănătate şi educaţie', responsabilităţi fără de care califatul autoproclamat al SI nu ar fi putut funcţiona.

În comparaţie cu grupări jihadiste anterioare, femeile sunt mai vizibile în propaganda Statului Islamic, atât ca autoare de postări, cât şi ca public ţintă, menţionează Europol.

Chiar dacă Statul Islamic nu este prima grupare teroristă care îndeamnă femeile să se alăture luptei, parte din atracţia exercitată de SI constă în faptul că 'le permite femeilor să călătorească în regiunile califatului fără obligaţia de a fi însoţite de un bărbat', notează raportul agenţiei europene de poliţie.

De asemenea, pe măsură ce teritoriul SI s-a redus în Irak şi Siria, femeile, care altădată ar fi avut roluri necombatante, au fost chemate tot mai des să se implice în lupte.

'Îngrijorarea este că această creştere a implicării femeilor ar putea deschide drumul pentru potenţiale schimbări majore în ce priveşte rolul femeilor jihadiste în viitor', avertizează raportul Europol.

Anul trecut, 15% dintre membrii SI condamnaţi de tribunale din Europa au fost femei, un procent superior celor din anii anteriori.

Deşi ideea potrivit căreia femeile jihadiste nu sunt implicate în lupte domină încă grupările extremiste, 'balanţa poate înclina cu uşurinţă' de la rolul domestic tradiţional la cel de luptătoare alături de bărbaţi, concluzionează raportul publicat de Europol.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.