Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Mexicului Andres Manuel Lopez Obrador a declarat miercuri că vânzarea planificată a fostului avion prezidenţial şi a altor aeronave din perioada guvernului anterior va contribui la finanţarea unui nou acord de control al migraţiei încheiat săptămâna trecută cu SUA, relatează Reuters.

Lopez Obrador a afirmat că preţul de vânzare al avionului Boeing 787 Dreamliner va începe de la 150 milioane dolari, potrivit unei evaluări a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

''Banii ar urma să provină din vânzarea avionului prezidenţial luxos", a precizat Lopez Obrador în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat marţi crearea unei comisii speciale destinate să pună în aplicare acordul privind imigraţia ilegală încheiat cu Statele Unite ale Americii, notează AFP.

La încheierea mai multor zile de negocieri, SUA şi Mexic au ajuns vineri la un acord privind migraţia, evitând astfel aplicarea, începând de luni, a taxelor vamale pe ansamblul produselor mexicane importate de SUA.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.